Răspunsuri la o anchetă VR (încă din ianuarie 2009)


Voronin şi căţelandrii lui, ăştia n-au habar ce li se-ntîmplă-n ţară

1. Care sunt atuurile Basarabiei de a ieşi din starea dilematică în care se află?

 

Republica Moldova are mai multe atuuri. Sau, mai precis, potenţiale zone care pot fi speculate ca atu. În limbaj de rebranding, sînt tocmai zonele care îi scot în evidenţă diferenţele specifice şi, prin asta, îi conferă o identitate proprie. Nu cred că mai pune cineva la îndoială etnia majorităţii populaţiei de acolo, la fel cum rămîn de fiecare dată din ce în ce mai sceptic în faţa gesturilor de exacerbare lozincardă a evidenţei acestei etnii. Pentru o Europă întreagă, ba chiar şi pentru Rusia lui Medvedev (id est Putin), este periculos de limpede cum stau lucrurile: că peste 60% din cetăţeni sînt etnici români, că şi minorităţile celor 40% rămase au fost aculturate în spiritul deja desuetei ideologii moldoveniste, deci tot români, că mai mult de jumătate din această populaţie are dublă cetăţenie, din care una românească şi că peste un sfert aşteaptă să se încetăţenească în următorii, să zicem, cinci ani. Mai rămîn bătrînii, cetăţeni ai vechiului regat, plus copiii, progenituri ai ăstora care aşteaptă să le vină cetăţenia. Europa şi Rusia s-au prins foarte degrabă cum stă treaba, ne-au puricat demult, politic, ADN-ul şi etnia, mai puţin Voronin şi căţelandrii lui, ăştia n-au habar ce li se-ntîmplă-n ţară. Mai au din cînd în cînd cîte-o premoniţie care-i bagă-n boale şi, posedaţi, mai promulgă vreo lege absurdă care nu face decît să înmulţească bifele de pe lista neagră a raportului democratic, adică din baza de monitorizare a Freedom House, cu riscul de a-i fi sistată domnilor legislatori toată leţcaia străină.

După ce m-am scuzat destul, o să revin la chestia asta cu identitatea proprie şi diferenţa specifică. Nu o voi face, probabil, mai bine decît cercetătorii din volumul coordonat de Monica Heintz, însă identitatea iaşte cam tot ce rămîne după ce istoria şi-a încheiat un fir narativ şi a demarat un altul. Identitatea aceasta a început să fie aşa cum o avem acuma încă din 1714, cînd Dimitrie Cantemir i-a garantat lui Petru I, la Stănileşti, cu teritoriul dintre Prut şi Nistru, victoria împotriva turcilor. Numai că realitatea s-a dovedit a fi alta decît cea pe care o teoretizase el în Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae şi astfel ne-am pomenit daţi cadou muscalilor. Ping-pongul geopolitic ce a urmat după aceea ne-a pus în faţa unui eritaj cultural şi de mentalitate care, aşa cum sticlos remarca Vitalie Ciobanu în Frica de diferenţă, ne face de fiecare dată înfricoşător de diferiţi atunci cînd ne declarăm români în Republica Moldova şi republicani în România. Nevralgia vine din cum îţi asumi astăzi, la nivel individual şi de masă, pactul de-acum trei secole şi mai bine dintre Dimitrie Cantemir şi Petru I. Poţi s-o faci, asemenea lui Vasile Ernu, în maniera unui lonely planet constructiv ideologic, ori în stilul proiectului Planeta Moldova, adică cinic deconstructiv şi profund autoironic. Dar o mai poţi face în spiritul direcţiei de la Contrafort, adică european, însă le nivelul discursului din subsidiar, în cel al unei ideologii a jusitificării, al unui program involuntar şi redundant recuperator pe segmentul margine-centru. Ori pur şi simplu poţi pleca în Italia ori Spania să faci curat prin casele europenilor după ce tot tu le-ai şi construit, lăsînd acasă certificat de absolvire a trei facultăţi şi diplomă de grad superior pentru vreo cinci specializări. În acest sens, identitatea „strîmbă” – ca să împrumut un concept al lui Cosmin Costinaş din Manifestul strîmb – se preschimbă în punct de sprijin.

Bun. După ce ne-am asumat tot ce ni s-a întîmplat în ultimele trei secole, ne putem gîndi şi la atuuri. Foarte precis punctate de Liviu Antonesei în răspunsul lui la această primă întrebare din anchetă[1]. Aşa că nu le voi relua. Voi preciza numai că e nevoie de un sistem bancar bine pus la punct, e nevoie de multă machetare şi layout. E nevoie de un Raiffeisen Bank la Chişinău. Bineînţeles, şi de un guvern care ştie pe ce lume trăieşte. E nevoie de toate astea, pentru a le putea spune povestea noastră pe limba lor şi viceversa.

2. Ce tradiţii / instituţii / personalităţi cu vocaţie europeană posedă ?

 

Tradiţii? Hm. Primul sens al acestui cuvînt şi care-mi vine-n minte este acela de speculaţie etnologică. Da, în Republica Moldova se mai merge cu capra, cu uratul, cu colindul ş.cl., se mai ţin blajinii, se merge la rug ş.cl. În această accepţiune, Buciumul lui Tudor Tătaru mai e încă „de actualitate”. Mai există şi tradiţiile culturilor populare minoritare. Îmi amintesc că într-o zi anume din an, bulgarii dintr-un sat vecin cu al meu fac la poartă o zeamă de peşte cu usturoi. Foarte gustoasă zeamă.

Însă dacă vorbim de tradiţii literare ori de practică a artei (contemporane), ar trebui să identificăm – în termenii teoriei occidentale – elemente de transmitere, traducere şi trădare ale acesteia în cîmpul produselor literare / artistice create de-a lungul vremii. Or aşa ceva nu (prea) există. Eugen Lungu a arătat scurt pe doi şi competent ce rămîne valabil dintr-un secol de produse culturale în proiectul său de antologii iniţiat împreună cu Editura Ştiinţa-Arc, în colecţia „Literatura din Basarabia în secolul XX”. Unde „literatura din Basarabia” înseamnă poezie, proză scurtă, roman, teatru, critică literară şi eseu şi se întinde de pe la jumătatea secolului al XIX-lea şi pînă primele zile ale secolului XXI. În expresia „literatura din Basarabia” nu intră arta şi nici muzica. De artă s-a ocupat un pic Tudor Stavilă în studiul-album Arta plastică modernă din Basarabia, unde „modernă” înseamnă 1918-1940, analizînd totodată şi „constituirea artei plastice basarabene” între anii 1887 şi 1918. Ca din aceste sumare exemplificări să rezulte o tradiţie, e necesar să vină altcineva şi să le recitească.

Instituţii? Nu mă îndoiesc de faptul că cei care vor răspunde în continuare, pe linia celor care au răspuns deja la această anchetă, nu vor întoarce pe toate părţile instituţiile româno-române mainstream din Republica Moldova. Aşa că voi aminti numai cîteva cazuri care, cu certitudine, au toate şansele să rămînă în afara acestei anchete. Asociaţia nonguvernamentală Oberliht, înfiinţată în 2000 de către artistul şi curatorul Vladimir Us, împreună cu o mînă de tineri artişti din Republica Moldova, care în vara acestui an, prin proiectul „Intervenţii”, a adus la Chişinău cei mai importanţi artişti din România (Michele Bressan, Nicu Ilfoveanu, Vlad Nancă, Mircea Nicolae, Dan Perjovschi, Andy Sinboy, Ştefan Tiron). Aceştia, împreună cu artiştii din Republica Moldova (Ludmila Bouroş, Ion Buzu, Angela Candu, Alexandru Cosmescu, Nicoleta Esinencu, Tatiana Fiodorova, Ion Fisticanu, Vadim Lungul, trupa No Shagga, Mark Verlan, Vladimir Us şi Grupul 2 + 2), au pus pe roate un sistem de proiecte de artă contemporană (expoziţii, grafitti la Ghidighici, performance-uri), prelungit luna aceasta în squat-ul numit Apartament 17, din Bucureşti. Aş aminti şi revista Stare de Urgenţă, „revistă de literatură, artă şi atitudine”, înfiinţată acum un an şi mai bine de către Dumitru Crudu şi Marius Ianuş. N-aş uita şi primul post românesc de televiziune online, Liber TV, construit de către Florin Braghiş, împreună cu Mitoş Micleuşanu, colegul său din proiectul Planeta Moldova. După cum n-aş uita nici compilaţia de rap Green Flava (2007), în colaborare cu Rebel Music, un featuring al rapperilor din România (Brugner şi Bitza) cu cei din Republica Moldova (HAM, B-ZAR, Wave, Roma, Junky şi Gasha), intitulat Misiunea: Bucureşti – Chişinău. Şi vă invit, vineri, 08 noiembrie, ora 18.00, la Galeria posibilă, la „o retrospectivă Perjovschi văzută prin prisma materialelor tipărite”, unde va fi lansat şi volumul Bucureşti – Brussel – Chişinău, tipărit de Galeria posibilă cu sprijinul AFCN, „o carte-obiect care pune în paralel trei proiecte din 2008 (cel de la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, de la Wiels Center for Contemporary Art din Bruxelles şi din cadrul proiectului Intervenţii3 de la Chişinău)”.

Personalităţi? Aş începe cu emigranţii din generaţia mai veche, Constantin Eretescu, Serge Moscovici, Cristian Mungiu, Roman Tolici. I-aş aminti pe aceia din generaţia mai tînără, Ştefan Baştovoi, Florin Braghiş, Vasile Ernu, Mitoş Micleuşanu, Alexandru şi Mihai Vakulovski. Aş trece apoi la „navetişti”, la Vladimir Bulat, Leo Butnaru, Constantin Cheianu (care va fi jucat în curînd în Irlanda), Vitalie Ciobanu, Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Lilia Crudu, Nicoleta Esinencu, Emilian Galaicu-Păun (tradus intens în Occident), Vasile Gârneţ, Vladimir Us. Nu l-aş lăsa de-o parte nici pe Igor Cobileanski, Thomas Ciulei ori Pavel Brăila. Mai e de amintit trupa de hip-hop Huliganii, cu un discurs politic interesant la începuturile ei, dar care, în ultima vreme, a eşuat lamentabil în arcanele discursului de nouă-dreaptă.

3. Avem noi, cei din ţara de dincoace, relaţii de colaborare/prietenie cu instituţii de peste Prut şi scriitori basarabeni?

Prima instituţie care mi-a venit în minte este Institutul „Fraţii Golescu”, „pentru relaţiile cu românii din străinătate”, fondată de către Mihai Nicolae. Acest institut, unul dintre cele mai nonguvernamentale ever, activează de aproape zece ani. În acest răstimp a stabilit un parteneriat solid cu Radio Moldova Cultural prin care elevilor participanţi cu lucrări literare la emisiunile radiofonice ale Zinei Cerchez şi Zinaidei Izbaş li s-a oferit un sejur cultural în România. De asemenea, Institutul „Fraţii Golescu” este iniţiatorul şi autorul unui proiect fotografic mai larg, prin care este adusă în dezbaterea publică şi artistică tema lăcaşurilor de cult bisericesc şi a vechilor cetăţi istorice. Prima etapă a acestui proiect s-a numit Românitatea răsăriteană. Biserici rupestre din Basarabia şi s-a materializat omonim într-un album de fotografie, semnată Dan Bîrcea, şi un studiu de specialitate de Mihai Nicolae, plus o expoziţie de fotografie, vernisată vara aceasta la Muzeul Ţăranului Român. Urmează încă un album de fotografie cu Cetatea Sorocii, însă pînă una-alta Institutul „Fraţii Golescu” a organizat Expoziţia Cernăuţi în cărţi poştale din perioada interbelică, colecţia Corneliu Beda, la Centrul Cultural MIRA.

Nu trebuie să uităm revista de literatură, artă şi atitudine Stare de Urgenţă care dezvoltă, în paralel, două „programe adiacente”: primul, „Basarabia pe viu”, constă într-o vizită de o săptămînă a tinerilor scriitori şi artişti români în Republica Moldova, pentru a cunoaşte realităţile de acolo; al doilea este Cercul de Dezbateri Culturale „Stare de Urgenţă” de la Biblioteca „B.P. Haşdeu” din Chişinău.

+ am auzit că ICR vrea să deschidă o filială la Chişinău. Doamne-ajută.

Mai rămîne ca principalele reviste de cultură, principalele cotidiane şi posturi de televiziune din România să-i urmeze exemplul şi ne-am scos.

4. Ce cărţi ale basarabenilor, nu doar de literatură, au reţinut atenţia în ultimii ani? Ce fapte/evenimente artistice din acel spaţiu ar putea fi creditate drept „valoare europeană”?

Răspunsul se află la mai sus, la 2 şi 3.

5. Atitudinea mediilor româneşti şi a românilor în general faţă de soarta celor de peste Prut, cum e?

De toate felurile şi culorile, de la „podul de flori”, la îmbrăţişarea cu entuziasm a teoriei moldovenismului ieşită din creierul lui Stalin precum Venus din scoică; de la indiferenţă totală, la implicare culturală şi artistică efectivă. Voi aminti numai două momente, foarte alarmante din punctul meu de vedere. Unul la nivel de discurs general, altul mai de cazuistică.

Am urmărit cu atenţie presa cotidiană românească din ultimii ani şi am putut constata că la nivelul discursului general titulatura articolelor se învîrte în jurul tememului „Republica Moldova face şi drege”, producîndu-se astfel o confuzie, deliberată şi la umbra paravanului corectitudinii (geo)politice, între cuvintele „Voronin” şi „Republica Moldova”. Dacă s-ar opera o interşanjare în titulatură a acestor două nume proprii, cititorul de presă din România ar fi, dintr-o dată, mult mai informat. Nu Republica Moldova, ci Voronin… taie, spînzură, condamnă, ameninţă, face şi drege. Între Voronin şi Republica Moldova s-a căscat un hău, insurmontabil de către primul. Probabil că semnul de egalitate între Iliescu şi România ar fi cel puţin scandalos pentru majoritatea românilor. Pe de altă parte, nici mass-media din Republica Moldova, în proporţie de 90% de limbă rusă, nu este mai brează. Şi cînd te gîndeşti că există voci care susţin teoria că în Republica Moldova minorităţile etnice ar fi oprimate…

Al doilea moment, cel de cazuistică, se referă strict la cazurile Teodora Dumitru şi Sorin Ilieşiu. Într-un articol publicat pe 21 august 2008 pe blogul revistacultura.ro, Teodora Dumitru îşi începea cronicheta la volumul lui Hose Pablo, Căpşune în inima mea. Volum funerar pentru Generaţia 2000, cu următoarea frază: „Victor Neaga, alias Hose Pablo, e un basarabean de 22 de ani din categoria fraţilor de peste Prut «în curs de implementare». Folosesc sintagma aproape de sensul cu care sînt desemnate statele centrafricane «în curs de dezvoltare», unde 90% din populaţie mănîncă rădăcini, dar, fiindcă există o hartă care le afirmă existenţa, obţin şi o relativă conştiinţă de sine”. „Bat-o poarca, mînce-o caua”, ca să-l citez pe Eminescu. Un al doilea caz este cel al lui Sorin Ilieşiu. Sorin Ilieşiu a postat pe blogul lui Cristian Pătrăşconiu următorul comentariu la un răspuns al lui Vladimir Tismăneanu: „Constat că Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu a fost editată, în mod absurd, la Chişinău, acolo unde cititorii nu au nici măcar şansa să lectureze – critic sau necritic – «Raportul Tismăneanu», interzis de Partidul Comunist care conduce Rep. Moldova, partid care promovează «iluziile anticomunismului»”. Cum Teodora Dumitru crede că în Republica Moldova mîncăm rădăcini, la fel şi domnul Sorin Ilieşiu crede că Moldova nu este electrificată şi nu are acces la internet ca să poată intra pe site-ul presidency.ro pentru a citi acolo Raportul final, asta în cazul cînd nu şi-l cumpără direct din toate librăriile bune din Chişinău, unde volumul coordonat de Vladimir Tismăneanu se află de ani buni. Cred că orice comentariu este de prisos, deşi ar mai fi o mie şi una de nopţi de stat la poveşti.

Răspunsuri publicate în nr. 3-4 / 2009 ale revistei Viaţa Românească


[1] „Dacă s-ar orienta şi spre o agricultură ecologică, basarabenii s-ar putea umple de bani! Cred, de asemenea, că turismul este o resursă insuficient dezvoltată, că inteligenţa nativă poate fi pusă în slujba dezvoltării noilor tehnologii, nepoluante, care nu necesită mari resurse materiale şi energetice, dar sînt bune producătoare de profit.”

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s