Cu mîinile curate, by Sanda Watt


conceptual-clay

În calitate de ceramist pe piaţa contemporană de artă, te simţi ca biciclistul în faţa puhoiului de maşini, „hei, noi am fost primii pe aici“. Artelor frumoase (dacă mi se permite să le numesc aşa astăzi), ceramica le-a împrumutat noţiunile care le-au edificat statutul de perfecţiune formală, prin care acestea s-au despărţit de ceea ce se numeşte condescendent „arte decorative“. Deşi, dacă ar fi să gîndim istoria artei din perspectiva studentului pierdut între măreţia predecesorilor şi perspectivele absolvirii, „pînă la urmă, erau toate comenzi, şi Capela Sixtină, şi bustul lui Balzac“. Şi cînd, în sfîrşit, artele s-au eliberat de patronaj şi utilitar, în secolul XX, ceramica este devansată de adoraţia industrialului.

Deşi majoritatea lucrărilor de istorie a artei neglijează perspectiva diacronică, exprimarea noţiunilor de „simetrie“, „echilibru“, „necesitate formală“ şi, înainte de orice, „corelaţia dintre conţinut şi semnificaţie“ (Max Raphael, Prehistoric Pottery and Civilization in Egipt, 1947) vine din preistorie, unde s-au manifestat în Paleolitic, prin modelarea lutului, şi abia mai tîrziu, în Neolitic, prin şlefuirea pietrelor. Din perspectivă diacronică, dar nu şi anacronică, am putea spune că ceramica reprezintă „avangarda preistoriei“, fiind prima care rezonează la răscoala tehnică din 5000 î.e.n., cînd a fost inventată roata (utilizată iniţial în olărit şi mult mai tîrziu pentru locomoţie). Obiectele de lut ridicate pe roată trebuie să fi fost, pentru a recurge la o marotă contemporană, adevărate „instalaţii“, cu mult mai cool decît picturile rupestre. Dar de aici, pînă la politica din anii ’60 a Muzeului de Artă Contemporană din New York de a accepta în colecţiile sale numai obiecte de ceramică realizate industrial, şi nu manual (cf. Mark del Veccio, Postmodern Ceramics, 2001), este un salt pe care nici cea mai protocronistă teorie a artei nu îl poate fonda.

De aceea, împreună cu ceramista Crina Cranta, am propus de Ziua Porţilor Deschise la Facultatea de Arte Decorative şi Design (FADD) un experiment de rememorare, pe care l-am numit „Lut Conceptual: ceramica, de la ritual & utilitar la estetic şi conceptual“. Între instalaţiile secţiei de scenografie şi parada celor de la modă am „instalat“ şi noi un sit preistoric: am adus pietroaie pentru încadrarea sitului, o claie de fîn pe care am cocoţat trei găini, iar în mijloc, un morman de pămînt (gresie, mai precis), pe care l-am lăsat la dispoziţia vizitatorilor. Trebuie să recunoaştem că pînă la amiază, cînd s-au retras la umbră, găinile au fost în centrul atenţiei, dar pînă la sfîrşitul zilei, cei mai mulţi au plecat cu mîinile murdare de lut, lăsînd în urma lor o serie de piese „art brut“ ce vin în contradicţie cu ideea că obiectele de ceramică „deşi sînt de regulă admise ca obiecte de artă, nu au nici o concepţie artistică şi nici intenţia de a exprima ceva“ (Dabney Townsend, An Introduction to Aesthetics, 1997). Ba mai mult, am aflat cu mare satisfacţie că imaginarul omului contemporan nu este populat nici de oale, nici de elemente decorative, ci de telefoane, flori, maşinuţe, forme contorsionate care să exprime personaje gălăgioase ş.a. Un tip pe la 30 de ani, extrem de retras, a frămîntat atît de secretos pumnul lui de lut, pe care l-a lăsat cu atîta discreţie înainte de a-şi lua la revedere, încît abia mai tîrziu am văzut cu cîtă fidelitate îşi oglindise timiditatea şi ursuzenia într-un minuscul bust autoportretistic.

Scos din contextul pieţei, lutul revine la conceptual, reiterînd perspectiva recuperată graţie antropologiei: „sentimentul formei a pătruns în conştiinţa umană prin degete, iar ceea ce degetele au modelat cu luciditate senzorială a fost perceput şi acceptat de ochi“ (Herbert Read, Icon and Idea, 1955). Lutul recapătă astfel semnificaţia de (mass)media, pe de o parte imediată, adică de la idee la formă, şi pe de alta de document prin care ni s-au transmis informaţiile pe care le avem despre originile civilizaţiei. Iar posibilităţile informaţionale, chiar informatice, ale lutului vor fi explorate în experimentul „Efigii Contemporane“, programat pentru luna septembrie.

First Publshed in “Dilema Veche”, “La zi in cultura”,

Anul VI, nr. 277, 5-11 iunie 2009, p. 13.

Advertisements

Comentează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s